Cea mai mare milostenie pe care o putem face
V-ați gândit vreodată că în afară de lumea aceasta există și cealaltă lume, cea duhovnicească? V-ați gândit vreodată să vă rugați pentru sufletele care se află în temnița lui Dumnezeu (adică în iadul refuzării lui Dumnezeu - n. trad.)?
V-ați gândit că există suflete care suferă îngrozitor de mult, pentru că nu au intrat în Împărăția lui Dumnezeu? Cine se va ruga pentru aceste suflete? Aceasta este cea mai mare milostenie: să ne rugăm pentru acești oameni, care sunt în temnița lui Dumnezeu și așteaptă acolo ziua judecății lor. Ele tremură la ideea că va sosi ceasul Judecății celei Mari, când vor fi judecate o dată pentru totdeauna, și acea stare nu va avea sfârșit… Aceste suflete se află într-o mare nefericire. Dacă le-ați vedea, v-ar durea foarte mult. Eu vă confirm că așa este. „În iad nu există pocăință.” Adică pocăința sufletelor care au plecat din această viață și sunt în iad nu este auzită și ascultată. Așadar, cine îi va ajuta pe acești oameni, cine îi va mântui? Biserica cea luptătoare, care suntem noi.
Trebuie să ne preocupe serios această problemă. Să ne punem pe noi înșine în această situație. O! Ce mare binecuvântare am avea și noi, dacă ar exista unii oameni ale căror rugăciuni ar avea puterea să ne izbăvească de iadul cel groaznic, să ne achite datoria și din starea de înrobire și de înlănțuire să ne aflăm, dimpotrivă, în slava și odihna lui Dumnezeu! Această milostenie este cea mai înaltă pe care o poate săvârși un creștin și să știți că rugăciunile oamenilor sfinți au reușit această mare minune.
În Tradiția patristică și ascetică am citit despre mulți oameni care cu rugăciunea lor au scos suflete din iad. Și câți Sfinți au făcut acest lucru și a rămas necunoscut acest lucru și nu este scris nicăieri! Însă Dumnezeu i-a slăvit pentru această mare milostivire a lor. Dacă un pahar cu apă dat în nume de ucenic, de profet, de drept (pe care îl oferim cuiva - n. trad.) are valoare și răsplată din partea lui Dumnezeu, cu cât mai mult va avea atunci o valoare incomparabilă rugăciunea pentru sute de milioane de oameni nefericiți și condamnați în adâncul iadului!
Însă ca să ajungă cineva în punctul ca sufletul lui să se miște spre a se ruga așa trebuie ca acesta să fie precedat de o stare duhovnicească (deosebită a acelui om - n. trad.). Ar trebui ca el să aibă o viață ascetică, să se roage, să îngenuncheze, să miluiască pe alții, să cerceteze cuvântul lui Dumnezeu, să se spovedească, să se împărtășească cu Sfintele Taine și în general viața lui să fie foarte înfrânată și atentă. Astfel, dobândind rugăciunile lui trecere în fața lui Dumnezeu, prin ele se va reuși această mare izbândă pentru sufletele înrobite, întemnițate și nefericite din iad, pentru care Hristos a murit. Mor și mor mulți oameni și nimănui nu îi pasă de ei. Sunt uitați de toți. Noi ne îngrijim de ai noștri, de părinții noștri, de rudele noastre și facem parastase, ne rugăm cu metanierul pentru ei, facem rugăciuni pentru odihna lor. Pentru aceștia (pentru restul celor care sunt în iad - n. trad.) nu am îngenuncheat, nu am vărsat o lacrimă, nu ne-am ridicat mâinile în sus în stare de rugăciune.
Să ne străduim să devenim oameni mai duhovnicești, să ne apropiem mai mult de Hristos, să Îl atingem, ca să Îi vorbim. Cu cât ne apropiem mai mult de El, cu atât suntem mai aproape de urechea lui Dumnezeu, să Îi spunem despre cei care suferă. Când vă rugați pentru voi înșivă, pentru membrii familiei voastre, să vă amintiți și de acești nefericiți, care nu au unde să își plece capul lor.
Hristos a murit pe Cruce pentru fiecare suflet de om, și Dreptatea Lui Dumnezeiască întotdeauna caută să găsească un motiv ca să îi miluiască pe acești oameni, să justifice izbăvirea lor de condamnare. Lui Dumnezeu Îi pasă de aceste suflete, pe care le are în temnița iadului. Dreptatea Lui impune ca ele să fie în temniță. Vine însă milostivirea Lui pe de altă parte și ne spune: „Roagă-te pentru aceștia.” De ce? Ca să găsească Dumnezeu o motivație, milostivirea Lui să biruiască dreptatea Lui și să le trimită mila Lui celor care suferă acolo în iad. Iar noi, sărmanii, întunecați de păcat, de neștiință, nu dăm prilej iubirii lui Hristos ca să îi miluiască.
Fiilor, îmi doresc ca Hristos să ne dea har, să ne lumineze, să ne dea putere și mai întâi de toate să ne dea harul milosteniei, ca să miluim acele suflete care au plecat în cealaltă lume (și sunt acum în iad - n. trad.) Iar atunci când noi nu le uităm, nici Dumnezeu nu ne va uita pe noi, când poate că ne vom afla și noi în aceeași nevoie. Astfel, postul și lupta noastră vor fi bineprimite înaintea lui Dumnezeu. Și să Îi mulțumim lui Dumnezeu din suflet că ne-a învrednicit să fim ortodocși și să avem această posibilitate să miluim și să luptăm pentru a ne afla în slava Lui veșnic împreună cu El. Amin.
Efrem Filotheitul din cartea: Realități pe care nu trebuie să le uităm
Afla care sunt cele mai bune metode de facut bani online !