Valoarea lucrărilor este estimată la 51 de milioane de lei, informează Agerpres.
„Lacul Herăstrău constituie un punct de interes deosebit pentru autorităţile locale, atât din punctul de vedere al faptului că face parte din istoria Bucureştiului, cât şi din punct de vedere al spaţiului, ce reprezintă o atracţie pentru locuitori şi turişti”, a declarat viceprimarul Bucureştiului, Horia Tomescu.
Anunţul pentru firmele interesate să depună oferte pentru proiect a fost publicat, marţi, în SEAP. Acesta prevede atât repararea malurilor lacului, cât şi repararea malurilor insulelor.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 51.109.675 de lei, fără TVA.
Un alt proiect prevede construirea unui pod pietonal peste lac, valoarea acestuia fiind estimată la 3,7 milioane de lei fără TVA.
„În ceea ce priveşte podul pietonal din parcul Herăstrău, zona căii ferate, îmbunătăţirea condiţiilor de transport pentru bunuri şi persoane, creşterea siguranţei de deplasare şi reducerea costurilor de exploatare, scăderea ratei accidentelor şi dezvoltarea infrastructurii existente au fost principalele obiective pentru care ne-am dorit să achiziţionăm servicii de proiectare şi execuţie lucrări de investiţie”, a declarat viceprimarul Horia Tomescu.
Presa a relalat în mai multe rânduri, pe parcursul ultimilor doi ani despre starea avansată de degradare în care a ajuns celebrul parc bucureștean. Acesta a fost descris ca fiind ”un peisaj sordid, învechit, degradat şi lăsat de izbelişte”
O altă veste bună este că în 2023, în sfârșit, se schimbă locurile de joacă din parcuri sau se repară, acolo unde este posibil.
Acestea sunt stricate și foarte vechi. În anul 2020, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a impus Administrației Lacuri, Parcuri și Agremet din subordinea Primăriei Capitalei oprirea utilizării echipamentelor de joacă deteriorate din parcurile Carol I, Tineretului, Cișmigiu, Circul de Stat, Regele Mihai I al României, Izvor, Floreasca și Bordei până la remedierea situației, iar de atunci acestea funcționează așa.
Alte stiri ce te ar putea interesa:
Afla care sunt cele mai bune metode de facut bani online !