Pensionarii vor beneficia de tratament balnear. Câte bilete vor fi acordate gratuit. Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică „Proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2023, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice”.
Conform proiectului de act normativ, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, în acest an vor fi acordate maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere
La acestea se va adăuga până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alte unități de profil, număr care se va stabili prin încheierea unor contracte subsecvente în baza acordurilor-cadru care se vor atribui în anul 2023.
Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete, se precizează în proiectul citat.
Conform Casei de Pensii Publice, vor beneficia de tratament balnear gratuit următoarele categorii de pensionari:
Afla care sunt cele mai bune metode de facut bani online !