Un jaf incredibil a scos la iveală o altă poveste spectaculoasă. În centru atenției s-a aflat Petru Ioan Lupșac, fost șef al Administrației Finanțelor Publice Oțelu Roșu.
Conform unui articol dintr o sursa citata, șeful Fiscului din Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin, a fost victima unui jaf în timp ce se afla în vacanță. În decursul a două nopți, hoții au pătruns în locuința sa și au furat inițial bijuterii, apoi un seif cu o greutate de o tonă, în care se aflau 370.000 de euro și 60.000 de lei. Valoarea totală a prejudiciului se ridică la aproximativ 500.000 de euro. Potrivit sursei, Petru Ioan Lupșac a ocupat funcția de șef al Administrației Finanțelor Publice din Oțelu Roșu în perioada 2007-2011 și din nou în 2012.
În timp ce a fost jefuit, el se afla într-o vacanță exotică în Thailanda.
Unul dintre hoți și-a pierdut banii la păcănele și a vrut să se împrumute, iar cineva i-a zis să îi ceară șefului Fiscului, adică lui Petru Ioan Lupșac.
După cum a relatat presa, bărbatul care a jefuit casa șefului Fiscului din Oțelu Roșu a aflat inițial de la acesta că nu îi poate oferi un împrumut, deoarece era plecat din țară. Acesta a fost momentul în care hoții au aflat că șeful Fiscului se afla în Thailanda și i-a venit ideea să-l jefuiască, având impresia că acesta avea în casă o sumă considerabilă de bani. Astfel, au furat inițial aproximativ 4.000 de euro, bijuterii și cheile de la două mașini BMW X6, precum și telecomanda de la garaj. Cu toate acestea, hoții s-au întors în noaptea următoare și au furat un seif de o tonă, care conținea suma de 370.000 de euro, 60.000 de lei și bijuterii, astfel că paguba totală a fost de aproximativ 500.000 de euro
Din nefericire pentru hoți, mânerul seifului a căzut, fiind găsit de polițiști la fața locului. Astfel, polițiștii au reușit să găsească inculpații.
Povestea nu se oprește aici
La începulul lunii august, hoții au fost condamnați la pedepse de la doi ani și o lună de închisoare cu suspendare până la 19 ani și trei luni de închisoare. Condamnările primite nu sunt însă definitive și hoții le-au contestat deja.
După acest incident, Lupșac a fost demis, iar Agenția Națională de Integritate a constatat că fostul șef al Fiscului din Oțelu Roșu nu poate justifica aproximativ 400.000 de lei și a cerut instanței să îi verifice averea.
Afla care sunt cele mai bune metode de facut bani online !