Firma proiectanta Geostud a început verificarile geotehnice pentru linia de metrou - Eroilor 2 – Piata Iancului, aceasta sectiune fiind portiunea centrala a Magistralei M5 Drumul Taberei – Pantelimon. În Parcul Cișmigiu s-au inceput forarele ce la o adancime de 60 de metri, primul santier deschizandu se chiar in fata Primăriei Capitalei.
„Fără zgomot nu există muzică, fără foraj nu există metrou. Șantierele de la Geostud aduc vești promițătoare, deoarece se desfășoară lucrări pentru identificarea caracteristicilor fizico-mecanice ale terenului de fundare, pentru Magistrala 5 a metroului din București (Eroilor – Iancului). Prin forajele cu adâncimi cuprinse între 45 și 60 de metri și probele prelevate în teren, se efectuează un pas crucial în direcția construcției viitoarei linii de metrou M5. Aceste probe vor fi apoi analizate în laboratoarele Geostud, contribuind la înțelegerea mai profundă a terenului și la planificarea optimă a viitoarelor lucrări inginerești”, arată Geostud.
Imagini ce au aparut cu foreza din Cișmigiu au fost publicate pe formulul oficial al Asociației Pro Infrastructură.
Pentru a da start forajelor a fost nevoie de o autorizatie ce a fost semnata la sfarsitul lunii aprilie si are o durata de 6 luni, a anuntat Primarul General al Bucurestiului, Nicușor Dan.
„Am semnat autorizația de construire pentru foraje necesare efectuării studiilor geotehnice pentru proiectul liniei de metrou “Magistrala 5 (Drumul Taberei-Pantelimon), secțiunea Eroilor – Piața Iancului, cu 6 stații și interstații aferente, 5,2 km”. Determinarea structurii solului va fi realizată exclusiv pe trotuare sau zone verzi. Astfel, lucrările de investigații geotehnice se vor executa de către Metrorex în interiorul ariei cuprinse între zonele protejate, parcelări protejate, monumente istorice: bd. Elisabeta – Kogălniceanu, bd. Carol, bd. Magheru, bd. Brătianu, Parcul Cişmigiu, str. Jean-Louis Calderon – Polonă, str. Vasile Lascăr, bd. Hristo Botev, Calea Moşilor, str. Traian, Calea Victoriei, Vatra Luminoasă. Durata de execuţie prevăzută în autorizaţie este de 6 luni, fiind calculată de la data începerii efective a lucrărilor”, afirma Nicușor Dan.
Contractul principal pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică a fost semnat în luna octombrie 2021 cu asocierea 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata SpA & SWS Engineering SpA & Coding S.R.L. & Metrans Engineering S.R.L pentru o valoare de totala de 70 de milioane de lei, el avand ca termen de executie 5 ani. După predarea documentației tehnice, Guvernul trebuie să aprobe indicatorii tehnico-economici pentru lansarea licitației.
In toamna anului 2021, secretarul de stat în ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu a anuntat:
„Am semnat contractul de proiectare şi asistenţă tehnică pentru linia de metrou M5 secţiunea Eroilor – Piaţa Iancului. Această secțiune va asigura legătura între Estul și centrul orașului, precum și conexiunea cu Magistrala M4 Gara de Nord – Gara Progresu, cu Magistrala M2 Berceni – Pipera și cu Magistrala 1 Pantelimon – Dristor. Secțiunea Eroilor – Piața Iancului va avea o lungime de 5,4 km și 6 stații, respectiv Hașdeu, Cișmigiu, Universitate, Calea Moșilor, Traian, Piața Iancului. Valoarea proiectului este de 2,9 miliarde de lei cu TVA, iar lucrarea va fi finanțată din fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat și din surse proprii”,
Pe magistrala M5 Râul Doamnei – Eroilor – Iancului – Pantelimon sunt 22 de stații ce se intind pe 16 km, primele 10 stații fiind deschise pe 15 septembrie 2020. Pentru ultimele 6 statii de metrou ce ar trebui construite pe M5, Metrorex încă nu are contract pentru proiectare.
Sursa: economedia.ro
Alte stiri ce te ar putea interesa:
Afla care sunt cele mai bune metode de facut bani online !